Google se transformă în agent de turism pentru toate vacanțele tale din 2020

de: Teodora Tudosie
09 01. 2020
Caleb Miller / Unsplash

E posibil să nu fi știut, însă Google are un site de călătorii, iar acum vine cu câteva îmbunătățiri care te vor ajuta să-ți planifici viitoarele vacanțe.

Site-ul te va ajuta acumm mult mai bine atunci când încerci să planifici o călătorie, fie ea în țară sau în străinătate. Trebuie doar să intri pe site-ul special destinat călătoriilor, pe care îl poți accesa aici. În primul rând, te ajută să alegi cea mai ieftină perioadă atunci când vrei să vizitezi un anumit loc. În plus, îți arată și la ce să te aștepți în legătură cu vremea, cât de aglomerat e orașul sau aproximativ cât vei plăti pentru cazarea la hotel.

Atunci când cauți o nouă destinație pe site-ul de călătorii de la Google, vei primi trei opțiuni:

  • Unde să stai, opțiune care îți oferă recomandări de hotel.
  • Când să vizitezi, unde vei primi informații legate de condițiile meteorologice, cât de aglomerată e destinația în mod obișnuit, dar și când e cea mai ieftină perioadă în care poți să o vizitezi.
  • Cât vei plăti, opțiune care îți va da mai multe informații legate de cheltuielile pe care va trebui să le faci pentru cazare în zona respectivă.

Cum te ajută Google să-ți planifici călătoria

Să zicem, de exemplu, că vrei să vizitezi Roma anul acesta. Site-ul de călătorii îți va arăta perioada exactă în care vei vrea să faci această călătorie, în funcție de preferințele tale. Acest lucru este cel mai util atunci când datele de călătorie sunt flexibile.

Site-ul oferă acum și rezultate personalizate, special pentru nevoile tale. Ca să-ți fie mai ușor să alegi hotelul în care vei sta, Google te va anunța dacă dacă există opțiuni similare cu alte hoteluri în care ți-a plăcut să stai în alte orașe. De asemenea, ți le va arăta pe acelea cele mai apropaite de punctele de interes pe care le-ai căutat, dintr-un anumit oraș.